Irina Parfichi – psihoterapeut integrativ

Psihologul tău. Psihologul copilului tău. Psihologul familiei tale!

Sunt Irina, absolventă a Facultății de Psihologie din cadrul Universității București, Psihoterapeut integrativ și psiholog clinician autorizat de Colegiul Psihologilor. Sunt consilier de dezvoltare personală acreditat de Ministerul Muncii.

Sunt mămica unei fetițe năzdrăvane și soție de peste 12 ani.

Când ajungi la o răscruce în viață, pentru că inevitabil mai devreme sau mai târziu din păcate vei ajunge și în acest punct, este important ce alegi: vei merge pe aceeași cale bătătorită pe care ai mers de fiecare dată, făcând ce ai făcut și ieri, luând aceleași decizii iar și iar și având aceleași rezultate, sau o vei lua pe o nouă cale, pe drumul cel mai puțin umblat, care poate părea dur și stâncos, dar care deschide ușa catre o serie noua de învățăminte, un nou set de intuiții și o altă perspectivă asupra vieții.

Eu vin către tine cu deschidere, instrumente și tehnici specifice pentru a porni împreună pe drumul tău.

Este în regulă să te simți uneori obosit, să fii emotiv, anxios, să te plângi sau să fii nemulțumit. Respiră adânc, conștientizează ce simți în prezent și lucrurile pentru care ești recunoscător, călătorește în natură, mergi la concerte sau fă orice alte activități care te bucură; toate acestea îți cresc starea de bine. Trăieste momentul și accesează ceea ce te încarcă pozitiv.

Însă, dacă ți se întâmplă să pierzi direcția și nu mai știi încotro mergi, când tragi doar concluzii proaste/ devalorizante despre tine, iar potențialul tău este blocat, atunci resursele tale sunt folosite pentru a supraviețui, iar corpul și creierul tău funcționeaza “pe avarie”. Când suntem presați de situații din viața noastră și ajungem în dificultate, funcționăm într-o versiune a noastra cu erori, încărcatură emoțională puternică și cu dezechilibre.

Este momentul să ceri ajutor, să îți activezi resursele bune.

Nu exista o metodă miraculoasă de 50 de minute pe care sa o avem (eu sau alți psihologi ), însă am deschidere să explorăm împreuna istoria ta de viață și ce te doare, ce te motivează și îți dă curaj.

Resursele tale sunt infinite, rolul meu este să te ajut să le accesezi și să fii cea mai bună versiune a ta.

Regăsește-ți puterea interioră si devin-o programatorul întregii tale vieți!

Bine ati venit in cabinetul nostru